Cum recunoști minciuna by Pamela Meyer
Synopsis
Oamenii – prieteni, rude, colegi de serviciu, agenți de vânzări – ne mint tot timpul. Zi de zi, oră de oră, în mod constant. Nici unul dintre noi nu este imun și cădem cu toții victime. În conformitate cu studiile realizate de cercetători, majoritatea persoanelor au de-a face cu aproape 200 de minciuni zilnic. Acum, putem face ceva pentru a identifica minciunile. Cartea Pamelei Meyer aduce împreună trei surse – recunoașterea facială, realizarea interviurilor și un studiu de teren cuprinzător – într-un corp specializat de informații, realizat pentru a ajuta liderii din lumea afacerilor să detecteze înșelătoria și să obțină informațiile de care au nevoie pentru a-și concretiza cu succes cele mai importante interacțiuni și tranzacții.
Cum recunoști minciuna aduce, pentru prima dată, ani de cunoștințe – aflate anterior doar în posesia comunității de informații, în academiile de poliție și în universități – în birourile corporațiilor, la sedințele de management, la interviurile pentru angajare, în desfă șurarea procedurilor legale și la negocierile de afaceri. Învață secrete de comunicare pe care până acum nu le cunoșteau decât câțiva oameni de știință, specialiști în interogatorii și din serviciile de informații.
Pamela Meyer este fondator și CEO al Simpatico Networks, o companie de frunte în domeniul social networking privat, care deține și operează rețele sociale online. Are un master obținut la Harvard, un master în politici publice de la Claremont Graduate School și este expert au torizat în depistarea fraudelor. Meyer este instruită în tehnicile avansate ale interviului și interogării, în citirea microexpresiilor faciale, în interpretarea limbajului trupului, analiza declarațiilor și în tehnicile de culegere a informațiilor din comportamentul uman.
Reviews
Write your review
Wanna review this e-book? Please Sign in to start your review.