Într-o societate în care fiecare este preocupat doar de binele-i propriu, iubirea intensă a protagoniștilor se trăiește și se simte într-un univers nou, conceput doar pentru ei. Când regulile sociale par sufocante pentru eroina romanului, aceasta evadează prin iubirea totală, în lumea specială, în care cei doi decid că sunt condamnați doar să se iubească, ținându-se strâns de mână și călătorind prin lume, descoperindu-se „cu milă și cu groază“.

Romanul Adrianei Bogatu, Clepsidre fără nisip prezintă, în prima parte, lumea copilăriei protagonistei, introducând cititorul într-un spațiu al melancoliei, în care, datorită descrierilor brodate cu pricepere, acesta participă la o fuziune sinestezică de afecte. Descrierea bunicilor cu ochi pătrunzători și cu vorbe de duh, mirosul de regina nopții, care învăluia fiecare seară creează un prim plan al narațiunii.

Cel de-al doilea debutează cu imaginea adultă, a unei femei deja mature, care printre zilele monotone ale carierei de profesor reușește să regăsească acea oază de refugiu, asemănătoare verilor din copilărie, în iubirea intensă, pe care o trăiește pe meridiane diverse. Astfel, fiecare capitol este realizat din perspectiva jumătății feminine a cuplului, care asemenea destăinuirilor dintr-un jurnal, cuprinde frământări, gânduri pe care și-ar dori să i le împărtășească, dar, totuși, nu îndrăznește. Iubirea ei este profundă, trăită cu o anxietate aproape distrugătoare, cu o grijă maternă, ca partenerul ei să continue să trăiască alături de ea. Nopți la rând petrecute privindu-l și simțindu-i răsuflarea sunt dovada iubirii imense, pe care ea o îngrijește cu o afecțiune totală. Femeia matură, cu copii și cu o carieră, cea care a respectat mereu reguli îndrăznește să se rupă de barierele unei lumi guvernate de verbul „a trebui“ și să accepte să primească acea iubire matură, trăită, însă, cu o intensitate adolescentină. Lupta dintre cele două femei, cea responsabilă și supusă regulilor societății și cea de la polul opus, care riscă totul pentru a-și trăi iubirea se dă, aproape, în fiecare capitol.

Stilul simplu al romanului, având la bază un limbaj colocvial, prin care se pune accent pe descrierea sentimentelor, a locurilor și a experiențelor sufletești pe care naratoarea le prezintă în fiecare capitol cu pricepere, fac din Clepsidre fără nisip un roman al trăirilor reale, al labirintului de sentimente, pe care dragostea îl generează în fiecare dintre cei care iubesc absolut, cu „milă și cu groază“, asemeni versurilor lui Adrian Păunescu.