[ No Description ]



 



RM 70.83

Marea carte despre fericire – un îndrumar necesar pentru o viaţă împlinită
Majoritatea oamenilor au suișurile și coborâșurile lor, totuşi mulți se consideră fericiți, chiar şi atunci când se confruntă cu situaţii grave ori de-a dreptul periculoase. Date fiind aceste circumstanţe, cum ar putea fi definită fericirea?
Psihologia pozitivă este un domeniu de dată recentă. Leitmotivul acestei noi discipline este să nu se pornească de la ceea ce le provoacă oamenilor durere și boli, ci de la ceea ce îi înveselește și îi face fericiți.
Cartea mondială despre fericire s-a dovedit a fi, încă de la momentul apariţiei, un bestseller internațional, fiind tradusă, până în prezent, în peste douăsprezece limbi. Mai mult: de exemplu, fostul președinte al Consiliului European Herman Van Rompuy a dăruit câte un exemplar fiecărui lider mondial, cu ocazia întâlnirilor oficiale.
În rândurile acestei cărţi, autorii investighează două teme extrem de înrudite: speranța și dragostea. Scopul studiilor acestora este să construiască o punte între descoperirile științifice și modurile noi de a folosi cunoașterea, cu scopul de a modela comportamentul zilnic. Deşi, ca oameni, suntem diferiți și ne schimbăm în funcţie de mediu, de comunitate, de contexte sociale ori politice, „avem mai multe în comun decât credem – cum ar fi căutarea universală a fericirii”. Iar „fericirea are o componentă socială, e axată pe ceilalți și pe societate ca întreg”.
După ample cercetări care au implicat mii de oameni, s-a descoperit, nu neapărat în mod surprinzător, că fericirea noastră se află chiar în propriile mâini şi că o putem influența! Se poate aplica şi aici, astfel, celebra maximă anonimă: „Norocul şi-l mai face omul şi cu mâna lui!”. Se pare că aceeaşi „tactică” este potrivită şi în privinţa fericirii.
O sută de cercetători de pe toate meridianele Globului analizează în detaliu noua știință a fericirii și a calității vieții. Astfel s-au pus bazele acestei ediții actualizate a Cărții mondiale despre fericire. Aceşti oameni de ştiinţă își descriu ultimele cercetări și ne arată cum le putem aplica în viețile noastre de zi cu zi.
Cartea mondială despre fericire este o investigaţie a lucrurilor pe care le știm despre fericire. „Exploratorii” în domeniul fericirii se întreabă, oferind şi posibile răspunsuri, cum o putem influența. De asemenea, caută să afle care sunt rolul geneticii, efectul intervențiilor pozitive, importanța creșterii și a educației, starea de bine de la locul de muncă, scopul, politica, aptitudinile și atitudinile.
Avem de învăţat câteva lecții din cercetările efectuate, iar fiecare le va aplica în mod diferit. Important este să facem ceva şi, mai ales, să reţinem că „simplul fapt de a citi despre fericire nu ne va face să devenim fericiți”. Căutarea fericirii devine o sarcină delicată şi care implică riscul de a ne face vulnerabili. Totuşi, merită să ne aventurăm pe acest drum, iar această Carte mondială despre fericire poate reprezenta un excelent ghid pentru cei care se avântă curajoşi în lupta pentru câştigarea dreptului la fericire.

view book