[ No Description ]



 



RM 28.32

Boris Johnson explorează, în paginile acestui volum, din ce anume este constituit „factorul Churchill“ – acea inteligență unică a unuia dintre cei mai importanți lideri ai secolului XX. Demontând miturile și prejudecățile care au dăinuit alături de realitate, Johnson realizează – cu inteligența și pasiunea caracteristice – portretul unui om al contradicțiilor, al curajului contagios, înzestrat cu o elocință uimitoare și cu o putere inegalabilă de a croi strategii. Curajos pe câmpul de luptă, Churchill a trebuit să primească ordin de la rege pentru a sta departe de focul bătăliei în Ziua Z; a fost de acord cu bombardamentele strategice la scară extinsă, cu toate că ura distrugerile produse de război și îi disprețuia pe politicienii care nu îi trăiseră ororile. A fost un jurnalist apreciat, un mare orator și a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură. A fost faimos pentru capacitatea de a combina serile de dineuri oficiale cu nopțile în care lua decizii cruciale pentru soarta războiului. Viziunea sa progresistă asupra lumii l-a făcut un pionier în dezvoltarea sistemului public de sănătate, de educație și de asistență socială, deși a rămas un adept incorigibil al incorectitudinii politice. Factorul Churchill nu este o carte doar pe gustul pasionaților de istorie. Este o lectură esențială pentru toți cei care doresc să afle din ce material anume e făcut un mare lider.

view book