Un lord perfect by Loretta Chase
Synopsis
Moștenitorul contelui de Hargate, Benedict Carsington, viconte de Rathbourne, este aristocratul perfect. Înalt și chipeș, el este renumit pentru manierele impecabile și pentru buna-creștere. Benedict cunoaște foarte bine regulile înaltei societăți și nu are nici o problemă să le respecte ‒ până când îi iese în cale EA.
Bathsheba Wingate face parte dintre Îngrozitorii DeLucey, o ramură a familiei ai cărei membri sunt cunoscuți pentru minciunile, înșelătoriile și escrocheriile lor. Nici nu-i de mirare că familia de rang înalt a soțului ei i-a renegat. Rămasă văduvă, ea este hotărâtă să-i asigure fiicei sale o viață stabilă și o educație aleasă. Nimeni și nimic nu o poate împiedica pe Bathsheba să-și ducă planurile la bun sfârșit ‒ până când îi apare în cale EL.
Viața pare să-și urmeze cursul firesc, dar nu pentru mult timp. Impetuoasa și neastâmpărata fiică de doisprezece ani a Bathshebei îl atrage pe nepotul lui Benedict într-o adevărată aventură, și copiii pleacă în căutarea unei comori vechi de o sută de ani. Pentru a le da de urmă, Benedict și Bathsheba trebuie să pornească într-o misiune de salvare ce îi obligă să stea primejdios de mult timp unul în preajma celuilalt. Situația în care se trezesc prinși nu poate să conducă decât spre un adevărat scandal dacă lumea bună află de fuga lor împreună. Dar curând Benedict ajunge la concluzia că a cădea de pe piedestalul pe care l-a ridicat societatea, numindu-l Lordul Perfect, în brațele fermecătoarei Bathsheba este un preț pe care este dispus cu dragă inimă să-l plătească.
Reviews
Write your review
Wanna review this e-book? Please Sign in to start your review.